Friday, January 26, 2024
Dr. Alexandru Cristian
alexandrucristian87@yahoo.com
În lumea internațională plină de complexitate și de incertitudine orice stat își are rolul său. În marele angrenaj al politicii internaționale statele au roluri pe care și le-au căpătat de-a lungul istoriei și au fost recunoscute.
Au existat și există mari puteri, puteri medii, state mici, state cu rol de punte dar și microstate. Putem defini statul ca un teritoriu delimitat de frontiere, cu instituții ce dețin monopolul asupra unor mecanisme socio-juridice ce se aplică în acel spațiu geografic. Subliniem că nu există o teorie sau o concepție unitară asupra statului. Un microstat are anumite caracteristici definitorii. Un microstat se poate defini prin următoarele elemente:
- Un stat cu o populație mai mică sau egală cu 1 milion de locuitori
- Un teritoriu mai mic de 6000 de kilometri pătrați
- Un teritoriu enclavizat, exclavizat sau insular
- Nu are forțe armate regulate
Principatul de Monaco este un oraș stat, definit de istoricii, geopoliticienii și universitarii francezi ca o crestătură ( encroche) în teritoriul Franței nu o ca o enclavă. Istoria sa începe în anul 1297 și este condus de aceeași familie princiară Casa Grimaldi. De-a lungul istoriei sale Principatul de Monaco a avut un permanent țel geopolitic și geostrategic păstrarea independenței dar și a bunăstării poporului monegasc. Printr-un cumul de factori favorabili dublat cu o abilitate diplomatică remarcabilă în prezent Principatul de Monaco este un microstat din ce în ce mai relevant în politica internațională.
Câteva caracteristici trebuie subliniate despre Principatul de Monaco. Este al doilea cel mai mic stat din lume, cu o suprafața de 2,02 kilometri pătrați, statul cu cea mai mare densitate din lume aproximativ 19.000 de locuitori pe kilometrul pătrat, cu o populație autohtonă minoritară în jur de 17% monegasci, cu o cultură și limbă comună.
Până în secolul al-XX-lea a fost o monarhie de drept divin, dar din anul 1911 o dată cu prima reformă constituțională Principatul devine o monarhie constituțională. În istoria juridică a Principatului data de 17 decembrie 1962 statul monegasc este o începutul unui stat cu valori democratice autentice, astfel statul monegasc devine o adevărată monarhie constituțională. Principiul după care se guvernează statul monegasc este separația puterilor în stat, delegarea puterii judiciare de către Prinț spre instanțe și parchete și supremația dreptului. Putem afirma și observa că în statul monegasc vom observa un mecanism de tip check and balances între instituțiile statului cu o autoritatea care izvorăște de la Principe. Trebuie să subliniem și importantul rol al Statelor Unite ale Americii în eliberarea Principatului din timpul ocupației din cel de Al Doilea Război Mondial dar și în ajutorul oferit pentru dezvoltare și menținerea continuității statale.
Conform Constituției instituțiile monegasce, Consiliul Național, Consiliul Comunal, Consiliul de Stat, Tribunalul Suprem, Consiliul de Coroană, respectă principiile clasice ale democrației dar și interesul suprem al statului monegasc.
Din punct de vedere extern statul monegasc nu a avut probleme sau conflicte majore cu vecinii, în afară de momentele de ocupație amintite, de criza franco-monegască din 12-13 octombrie 1962 provocată de președintele Franței Charles de Gaulle care dorea să controleze averile cetățenilor francezi din principat și fluxul acestora către principat. Criza a fost trecută prin intermediul prestigiului Prințesei Grace de Monaco soția Prințului Rainier al-III-lea. Îndelungata domnie a Prințului Rainier al-III-lea ( 9 mai 1949- 6 aprilie 2005) este perioada de cea mai fertilă din punct de vedere economic, social și cultural care a dus dezvoltarea spectaculoasă a Principatului și la mărirea prestigiului său. Prințul Albert al-II-lea continuă muncă tatălui său și dezvoltă Principatului într-un microstat relevant pe plan internațional.
Putem defini Principatul de Monaco ca o putere adaptabilă, an adaptive power. Un stat fără instrumente de putere hard dar cu instrumente de putere soft și cu abilitate strategică a devenit un stat extrem de dezvoltat și de digitalizat.
Statul monegasc a devenit primul stat din lume unde tehnologia 5G are acoperire totală. Securitatea cetățenilor săi este pe primul loc prin împânzirea statului cu camere de supraveghere pentru a preveni infracționalitatea. Este primul stat din lume care a montat defibrilatoare externe cardiace. Principatul își extinde teritoriul pe mare cu 6 hectare, viitorul cartier Marreterra, își dezvoltă o puternică permacultură ( agricultură urbană), digitalizarea este întâlnită în tot Principatul. Principatul de Monacă pune accent pe cercetarea științifică de aceea investește multe resurse în cercetarea medicală și în sănătate. Fundația Prințului Albert al-II-lea dezvoltă proiecte de apărare a mediului marin și înconjurător.
Ca o concluzie la cele expuse Principatul de Monaco este primul stat din lume care își extinde teritoriul pe mare și este cel mai digitalizat stat, putem enunța că este primul stat care intră în postmodernitate.
- Principatul de Monaco – relevanță geopolitică și geostrategică
Ce înseamnă a fi relevant? Înseamnă că pe scena internațională să ai o prestanță care este dată de deciziile pe care le-ai luat. În ultimii ani Principatul de Monaco s-a axat pe două mari concepte, digitalizare și dezvoltare durabilă.
Cea mai importantă resursă a Principatului de Monaco este spațiul. Spațiul a influențat direct dezvoltarea. Cum spunea profesorul Robert Kaplan geografia se răzbună. Principatul de Monaco se extinde spre mare, un efort uriaș de peste 2 miliarde de euro pentru a-și asigura dezvoltarea.
Instrumentele de putere principale ale statului monegasc sunt cele denumite soft. Instrumentul cultural și economic este cel care face relevant Principatul în zona internațională. Principalul vector de proiecție a puterii monegasce este puternica economie de servicii, comerț și imobiliare, dar și sincretismul cultural.
Principatul de Monaco este un adevăr lider în reciclare dar și în dezvoltarea durabilă, scopul final este să fie primul stat cu adevărat green din lume. O altă atracție culturală este remarcabilul Palat Princiar care este un magnet pentru turiști, în interiorul acestui palat putem observa opere de artă de mare valoare, arhive dar și tomuri unicate. De asemenea Principatul are în fiecare primăvară un important târg de carte unde autori din toate colțurile lumii se întâlnesc.
Un alt important instrument este cel reprezentat de sport. Competițiile automobilistice sportive, tenisul, înotul, fotbalul au adus numele Principatului în toată lumea. Sportul a fost un mijloc de promovare al statului monegasc.
Ambiția statului monegasc este ca acesta să devină prima țară smart din lume, unde digitalizarea să fie prezentă la fiecare pas. Digitalizarea inteligent folosită poată să ușureze viața oamenilor și poate aduce un important aport economic Principatului.
Relevanța geostrategică a Principatului este p magnetismul acestuia prin care atrage diverși actori statali și non-statali din toată lumea care pot crea o platformă de cooperare și colaborare la nivel internațional în acest Principat. Putem defini Principatul de Monaco ca un teren neutru în care se pot negocia pe linie diplomatică tot felul de inițiative. Astfel relevanța acestuia crește exponențial ca un stat punte între mari actori la nivel internațional, actori statali și actori non-statali.
Principatul de Monaco este un model pentru multe state din lume. Este un stat cu valori profunde ale democrației, respectul pentru drepturile omului, respect pentru mediul înconjurător și un adevărat promotor de valori culturale.
© 2024 Alexandru Cristian. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului.
https://www.telework.ro/ro/?p=117075
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment