Figura 6.5. Georg Simmel. Credit: Wikimedia Commons

George Simmel (1858–1918) a fost un sociolog german timpuriu și contemporan cu Max Weber. El a dezvoltat ceea ce el a numit sociologia formală, sau sociologia formelor sociale, pentru a înțelege modul în care o grupare de indivizi conduși de propriile interese individualiste s-ar putea reuni într-un grup cu scopuri comune care ar putea persista și s-ar dezvolta în timp. Când a spus că „există societatea în care un număr de indivizi intră în interacțiune” (1908/1971), a vrut să spună că ori de câte ori oamenii se adună, se întâmplă ceva care nu s-ar fi întâmplat dacă indivizii ar fi rămas singuri. Ei încep să „coreleze starea lor” cu cea a altora. Ei îi influențează pe alții și sunt influențați în schimb. Are loc o „reciprocitate a efectelor” sau „influență reciprocă”, pe care Simmel o numește „sociere”. Oamenii se acordă unul cu celălalt într-un mod care este foarte asemănător cu muzicienii care își acordă instrumentele unul cu altul. Apare un model sau o formă de interacțiune care începe să ghideze sau să coordoneze comportamentul indivizilor.

Cheia analizei lui Simmel este distincția pe care o face între conținuturile și formele de asociere. Indivizii intră în interacțiune pe baza pulsiunilor, nevoilor, scopurilor sau intereselor lor specifice (erotic, spiritual, achizitiv, defensiv, jucăuș etc.). El definește acești factori specifici ca fiind conținutul interacțiunii. După cum spune Simmel, „în sine, aceste materiale care umplu viața, aceste motivații care o propulsează, nu sunt sociale… strict vorbind” (1908/1971). „Numai atunci când ei transformă simpla agregare a indivizilor izolați în forme specifice de a fi cu și pentru altul... în care indivizii cresc împreună într-o unitate și în care interesele lor sunt realizate”, atunci aceste conținuturi devin sociale.

Prin urmare, formele de socializare sunt adevăratele obiecte ale sociologiei, deoarece numai prin aceste forme se poate spune că există socialul (adică „influența reciprocă”). Simmel (1908/1971) notează că sunt posibile nenumărate tipuri de forme, inclusiv „superioritatea, subordonarea, competiția, diviziunea muncii, formarea partidelor, reprezentarea, solidaritatea interioară cuplată cu exclusivitatea din exterior” etc. Aceste forme sunt tiparele. de comportament care ghidează acțiunile indivizilor în diferite medii sociale. Prin urmare, analiza sa se schimbă de la nivel micro la niveluri mezo și macro atunci când postulează modul în care formele înseși persistă și funcționează asupra indivizilor care le compun.

Un exemplu pe care Simmel îl folosește este cel al unui cocktail în care începe să apară un set subtil de instrucțiuni care definesc ce se poate și ce nu poate fi spus. Într-un cocktail în care conversația este ușoară și plină de spirit, efectul ar fi șocant dacă cineva ar încerca brusc să-ți vândă o poliță de asigurare sau ar face confidențe despre abuzul conjugal pe care l-a suferit. Persoana ar fi considerată ca fiind grosolană sau nepotrivită. În mod similar, în distracția plăcută a flirtului, dacă una dintre părți începea să o preseze pe cealaltă pentru a desăvârși flirtul făcând sex, flirtul s-ar fi încheiat. Flirtul este o formă de interacțiune în care răspunsul la întrebarea de a face sex – da sau nu – este suspendat perpetuu.

Figura 6.6. Petrecerile cu cocktail ca formă de joc a interacțiunii. Care sunt regulile pentru „divertisment grațios”? Credit: kaboompics/Pixabay

În ambele exemple, Simmel a susținut că interacțiunea socială a luat o formă specifică. Ambele au fost exemple de ceea ce el a numit forma de joc a interacțiunii sociale, sau pură sociabilitate: plăcerea pe care oamenii o experimentează din simplul fapt de a fi împreună, indiferent de conținutul interacțiunii (Simmel, 1910/1971). Dacă conversația de la cocktail se transformă brusc într-o propunere de afaceri sau într-o mărturisire prea personală, nu mai este jucăușă. Forma de bază a interacțiunii a fost încălcată, chiar dacă participanții nu au fost conștienți de faptul că au adoptat o anumită formă de interacțiune.

Simmel a propus că sociologia ar fi studiul formelor sociale care se repetă în contexte diferite și cu conținuturi sociale diferite. Aceeași formă de joc guvernează interacțiunea în două contexte diferite cu două conținuturi diferite de interacțiune: unul este conținutul liber al conversației politicoase (forma de cocktail); celălalt este dorința sexuală (forma de flirt). Diferite conținuturi sau interese pot fi realizate în diferite forme și invers, cu consecințe destul de diferite pentru indivizii implicați. Același impuls (conținut) erotic poate fi exprimat prin formele unui flirt, o relație sexuală ocazională, o relație de întâlnire, o căsătorie sau o tranzacție cu o prostituată. Pe de altă parte, aceeași formă de competiție poate organiza impulsul de a juca hochei, de a câștiga financiar, de a învăța sau de a te îmbrăca elegant. Accentul pus pe forme este motivul pentru care Simmel a numit abordarea sa în studiul societății „sociologie formală”.

Lucrarea lui Simmel asupra formelor sociale nu s-a limitat doar la interacțiuni la nivel micro. El a dezvoltat o analiză a tragediei culturii în care a susținut că creațiile culturale ale „culturii subiective” - precum formele sociale emergente create de oameni în interacțiunile lor față în față, precum și formele de artă, muzică, literatura, analizele politice etc. — tindeau să se detașeze de experiența trăită și să devină fixate și elaborate sub forma „culturii obiective” — produsele acumulate ale creației culturale umane. Există limite intrinseci ale capacității unui individ de a asimila, organiza, aprecia și da un sens acestor forme. Pe măsură ce cantitatea de cultură obiectivă crește și devine mai complexă, ea devine progresiv mai alienantă, de neînțeles și copleșitoare. Ea capătă o viață proprie și individul nu se mai poate vedea reflectat în ea. Muzica, de exemplu, poate fi îmbogățitoare, dar a merge la un spectacol orchestral de muzică contemporană poate fi adesea derutant, de parcă ai nevoie de o diplomă de muzică avansată doar pentru a putea înțelege că ceea ce auzi este muzică.

- Simmel, Georg. (1971). The problem of sociology. In D. Levine (Ed.), Georg Simmel: On Individuality and Social Forms (pp. 23–27 i).  Chicago: University of Chicago Press. (original work published 1908)

- Simmel, Georg. (1971). Sociability. In D. Levine (Ed.), Georg Simmel: On Individuality and Social Forms (pp. 127–140). Chicago: University of Chicago Press. (original work published 1910)

Sursa: Little, W. (2016). Introduction to Sociology – 2nd Canadian Edition. BCcampus. © 2013 Rice University. Licența CC BY 3.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2024 MultiMedia Publishing. Introducere în sociologie, Volumul 1
https://www.telework.ro/ro/georg-simmel-si-sociologia-formala/