Arta tridimensională depășește suprafața plană pentru a cuprinde înălțimea, lățimea și adâncimea. Există patru metode principale utilizate în producerea de artă în trei dimensiuni. Toată arta tridimensională folosește una sau o combinație a acestor patru metode: sculptură, modelare, turnare sau asamblare. O formă de artă tridimensională care a apărut în secolul al XX-lea este instalația, o lucrare în care spectatorul este înconjurat într-un spațiu sau se mișcă printr-un spațiu care a fost modificat de artist.

 Figura 2.19 | Monede romane comune

 Figura 2.20 | Sculptură egipteană în relief. Autor: James Edward Quibell. Credit: GDK/Wikimedia Commons, Licență: Domeniu public

Sculptura poate fi fie de sine stătătoare — „cu acces de jur împrejur” — sau poate fi sculptură în relief care se proiectează de pe o suprafață de fundal. Există două categorii de sculpturi în relief: relief mic și relief înalt. În relief mic, cantitatea de proiecție de pe suprafața de fundal este limitată. Un bun exemplu de sculptură în relief mic ar fi monedele, cum ar fi aceste tipuri antice romane datând din c. 300 î.e.n. până la c. 400 e.n.. (Figura 2.19) De asemenea, multă artă de perete egipteană este în relief mic. (Figura 2.20) Sculptura în relief înalt este atunci când mai mult de jumătate din forma sculptată iese din suprafața de fundal. Această metodă creează, în general, un efect numit undercut (subdecupare), în care o parte din suprafața proiectată este separată de suprafața de fundal. Scene mitologice reprezentate pe Parthenon, un templu antic grecesc, (Figura 2.21) și seria Corporate Wars (Corporate Wars, Robert Longo: http://media.mutualart.com/Images/2 009_07/24/0205/582184/49777ffa -d61f-42aa-a3f1-9c47ed564b05_g.Jpeg) de Robert Longo (n. 1953, Statele Unite ale Americii) sunt ambele exemple de înalt relief folosind undercut.

 Figura 2.21 | Lapith luptă cu un centaur. Credit: Jastrow/Wikimedia Commons, Licență: Domeniu public

Figura 2.22 | Bustul lui Maximilien Robespierre. Artist: Claude-André Deseine.

Modelarea este un proces aditiv în care materialele ușor de modelat, cum ar fi argila sau ipsosul, sunt construite pentru a crea o formă finală. Unele forme modelate încep cu o armătură sau un suport interior rigid, adesea făcut din sârmă. O armătură permite construirea unui material moale sau fluid, cum ar fi argila umedă, care s-ar prăbuși sub propria greutate. Această metodă de sculptură include majoritatea portretelor clasice din teracotă sau lut copt. (Figura 2.22) Lutul se pretează la modelare și, prin urmare, este un mediu popular pentru lucrări de acest tip, deși argila poate fi, de asemenea, cioplită și turnată.

Figura 2.23 | O selecție de gușuri pentru sculptură în lemn, dălți și un ciocan.

 Figura 2.24 | Sculptor sculpând în piatră. Credit: Bain News Service/Wikimedia Commons, Licență: Domeniu public

Sculptura este îndepărtarea materialului pentru a forma un obiect de artă. Sculptura este un proces subtractiv care începe de obicei cu un bloc de material, cel mai frecvent piatră. Uneltele – de obicei metal sau cu vârf de metal – sunt folosite pentru a ciobi piatra până când apare forma finală. (Figura 2.23) Principala preocupare în sculptură, în afară de obținerea formei corecte, este să aveți grijă să nu îndepărtați prea mult material, deoarece nu poate fi înlocuit odată ce a fost îndepărtat. (Figura 2.24) Este posibil ca forma finală a unor sculpturi în piatră cioplită să rezulte nu numai din intenția artistului, ci și din schimbările subtile cauzate de variațiile imprevizibile în piatră, care determină artistul să „schimbe cursul” atunci când prea multă piatră a fost îndepărtată. Această posibilitate nu înseamnă că sculptorii instruiți nu cunosc limitele mediului lor: artiștii întâmpină adesea surprize, iar cei inovatori pot crea uneori soluții care le încorporează.

 Figura 2.25 | Statuia de marmură a lui Eirene (personificarea păcii). Credit: Kephisodotos/Met Museum/Wikimedia Commons, Licență: CC0 1.0

 Figura 2.26 | Statuia bloc Naophorus a unui guvernator din Sais, Psamtik. Credit: Muzeul Met, Licență: CC0 1.0

Diferite tipuri de piatră variază ca duritate, precum și culoare și aspect. Nu toată piatra este potrivită pentru sculptură. Marmura, o formă de calcar, a fost preferată de vechii greci și romani pentru moliciune și culoare uniformă. (Figura 2.25) Dioritul, șistul (o formă de ardezie) și greywacke (o formă de granit) au fost preferate de culturile egiptene și mesopotamiene pentru duritatea și permanența lor. (Figura 2.26) Chinezii au folosit în mod tradițional jadul, o piatră tare, fragilă, găsită în numeroase nuanțe, cel mai frecvent verde, pentru a indica înțelepciunea, puterea și bogăția. (Figura 2.27)

Figura 2.27 | Ornament de flori din jad cu design de struguri.

 Figura 2.28 | Buddha așezat. Artist: Jōchō. Credit: Kosigrim/Wikimedia Commons, Licență: Domeniu public

Lemnul este adesea folosit ca material de sculptură. Datorită variațiilor în mărimea și textura granulației, diferitele specii de lemn au calități sculpturale diferite. În general, lemnul este apreciat pentru flexibilitatea și ușurința sa de formare, deși reacționează la schimbările de umiditate și îi lipsește permanența. În epoca Heian (794-1185 d.Hr.), artistul japonez Jocho a folosit lemnul îmbinat pentru a-și construi sculptura Buddha așezat. (Figura 2.28)

Sursa: Sachant, Pamela; Blood, Peggy; LeMieux, Jeffery; and Tekippe, Rita, "Introduction to Art: Design, Context, and Meaning" (2016). Fine Arts Open Textbooks. 3. https://oer.galileo.usg.edu/arts-textbooks/3, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu
https://www.telework.ro/ro/arta-tridimensionala-1-sculptura-si-modelarea/